DoxPress

ŞOCANT..CEDO a decis : SUPRAVEGHEREA CETĂŢENILOR prin SISTEMUL GPS nu încalcă drepturile omului

leave a comment »

Uzun vs. Germania, 35623/05, 2 septembrie 2010
Prin hotărârea Uzun contra Germaniei, din 2 septembrie 2010, CEDO s-a pronunţat în premieră cu privire la posibilitatea de a supraveghea prin intermediul GPS-ului o persoană bănuită de comiterea unor infracţiuni grave.
În octombrie 1995, procurorul general de pe lângă Curtea Federală de Justiţie a dispus începerea urmăririi penale împotriva lui M. Uzun şi a complicelui acestuia, care erau bănuiţi că ar fi participat la comiterea unor atentate cu bomba revendicate de ,,celula anti-imperialistă”, o grupare care a continuat lupta armată a unei alte grupări teroriste (RAF). Această din urmă grupare formată din extremişti de stânga a abandonat lupta în anul 1992. Oficiul federal al poliţiei judiciare (Bundeskriminalamt), însărcinat cu urmărirea celor bănuiţi, trebuia să-i monitorizeze pe aceştia tot timpul indiferent de mijloacele utilizate (vizual, prin intermediul camerelor video instalate pentru supravegherea imobilului unde acesta locuia, interceptarea convorbirilor telefonice, ş.a.). La un moment dat cei doi au descoperit şi au distrus dispozitivele de urmărire, evitau să vorbească la telefon, motiv pentru care procurorul general a dispus supravegherea lor prin intermediul sistemului GPS, fapt ce permitea localizarea exactă a poziţiei unde cei doi se găseau. Receptorul GPS a fost instalat în autoturismul complicelui, începând cu luna decembrie 1995 şi până în luna februarie 1996, când cei doi au fost arestaţi.
În septembrie 1999, reclamantul a fost condamnat la 13 ani de închisoare pentru tentativă de omor şi pentru patru atentate cu bombă împotriva unor actuali şi foşti deputaţi. Probele care au fundamentat această hotărâre se bazau în principal pe datele obţinute în urma supravegherii prin GPS, coroborate însă şi cu alte elemente probatorii. Inculpatul a contestat validitatea probelor obţinute prin intermediul sistemului GPS, însă instanţele germane (Curtea de Apel din Dusseldorf, Curtea Federală de Justiţie şi Curtea Constituţională Federală) pe rând, au respins cererea reclamantului, în considerarea faptului că utilizarea sistemului GPS este legală şi proporţională cu gravitatea infracţiunilor de care era acuzat. Tot în acest sens, reclamantul s-a adresat către CEDO, invocând violarea drepturilor garantate de către art. 8 din Convenţie şi nerespectarea prevederilor art. 6 § 1 din Convenţie.
Mai întâi Curtea a stabilit că într-adevăr mijlocul de supraveghere prin GPS a fost instalat în autoturismul complicelui, însă această măsură a fost necesară dat fiind faptul că celelalte mijloace utilizate pentru urmărire s-au dovedit a fi insuficiente. Această măsură a facilitat adunarea şi conservarea unor date care ajutau la localizarea inculpatului. Datele obţinute astfel coroborate cu alte elemente de probă, au fost utilizate în cadrul procesului penal. Aceste motive, au fost considerate ca fiind suficiente pentru a se putea efectua o analiză cu privire la o ipotetică ingerinţă în exercitarea de către reclamant a drepturilor ce ţin de domeniul art. 8 din Convenţie, anume respectarea vieţii private a unei persoane.
În pasul următor, Instanţa europeană a analizat în ce măsură astfel de date se pot constitui ca probe într-un proces penal. Mai întâi s-a constatat că există un temei în acest sens, prevăzut de codul de procedură penală. Mai apoi s-a arătat că este necesară o distincţie între supravegherea efectuată prin intermediul GPS-ului relativ la deplasările în public şi cea efectuată prin alte metode prin mijloace vizuale sau acustice, deoarece prima surprinde mai puţine elemente ce ţin de conduita, de opiniile sau de sentimentele persoanei care face obiectul urmăririi, prin urmare atingerile aduse dreptului persoanei la respectarea vieţii private sunt mai puţin intense. Prin urmare, Curtea consideră că în acest caz nu este necesară aplicarea aceloraşi garanţii stricte care, conform jurisprudenţei sale, ar trebui respectate în cazul unor interceptări telefonice. De pildă, nu este necesară precizarea strictă a duratei maximale a măsurii luate sau procedura de utilizare şi de stocare a datelor.
De asemenea, Curtea a constatat că deciziile instanţelor interne au fost date în baza prevederilor din legislaţia naţională care erau previzibile în mod rezonabil, în măsura în care în lege se prevede în mod expres că organele de anchetă pot recurge la mijloace tehnice mai ales ,,pentru localizarea autorului unei infracţiuni”. Mai mult dreptul intern prevede condiţii stricte pentru autorizarea unei astfel de măsuri, care nu este posibilă a fi efectuată decât în cazul unor persoane bănuite de comiterea unor infracţiuni ,,extrem de grave”. Supravegherea reclamantului prin intermediul GPS-ului a fost dispusă spre finalul anchetei şi după mai multe acuzaţii de tentativă de omor aduse mişcării teroriste, avându-se în vedere şi o finalitate preventivă împotriva unor alte potenţiale atentate cu bombă. Măsura a fost necesară deoarece acţiunile reclamantului atentau la siguranţa naţională şi la siguranţa publică. Totodată nu se poate spune că inculpatul a fost supus unei supravegheri totale şi exhaustive.
Curtea a arătat că legislaţia germană este bine concepută în acest sens, mai ales datorită faptului că oferă posibilitatea unui control judiciar efectiv a unei astfel de măsuri, împotriva unor potenţiale măsuri arbitrale a organelor de anchetă. Prin urmare, în măsura în care eventualele elemente de probă ilegale, pot fi înlăturate prin intermediul unui control eficient şi date fiind argumentele exprimate mai sus, se poate conchide că ingerinţa în exercitarea de către M. Uzun a dreptului la respectarea vieţii private este ,,prevăzută de lege” şi proporţională. Astfel, CEDO a decis cu unanimitate de voturi că nu există o violare a articolului 8 din Convenţie. sursa/http://www.juridice.ro/120340/supravegherea-unei-persoane-prin-gps-cedo-uzun-vs-germania-35623-05.html

Written by un tânăr creştin ortodox

September 21, 2010 at 12:41 pm

Posted in VIDEO

Leave a comment