DoxPress

Fiscul britanic – de fapt, un sistem computerizat foarte performant

leave a comment »

Agenţia fiscală vrea să elimine reţinerile la sursă făcute de patroni, să încaseze toate salariile, să le impoziteze, apoi să le trimită în conturile angajaţilor


Cea mai năstruşnică propunere de combatere a evaziunii fiscale a fost înaintată, în Regatul Unit (UK), de către fiscul Britanic (Her Majesty’s Revenue & Customs – HMRC). Fondurile de salarii vor fi vărsate de către angajatori agenţiei fiscale, acolo vor fi impozitate, apoi retrimise în contul fiecărui angajat.
Gata cu reţinerile la sursă, cu bătăile de cap pentru patroni, dar şi pentru angajaţi care trebuie să depună declaraţii de venit, sună promisiunea HMRC. În prezent, britanicii trebuie să lase plata contribuţiilor la bugetul statului în sarcina patronilor, dar Trezoreria britanică se plânge că până la 10% din impozitele cuvenite nu mai ajung în conturile sale. Astfel, obiectivul HMRC este ca “primul debitor servit” de către agenţii economici să fie Statul britanic, care promite că va avea grijă şi de angajaţi. Fiscul – de fapt, un sistem computerizat foarte performant – va calcula deducerile la care au dreptul contribuabilii şi va impozita restul salariului. Statul vrea acces direct la conturile cetăţenilor


O primă condiţie ca sistemul să funcţioneze este ca Statul să aibă liber acces la conturile angajaţilor, ceea ce este de natură să-i îngrijoreze pe mulţi britanici, care văd în această idee o altă intruziune a lui “Big Brother” în vieţile lor. O altă condiţie este ca angajatorii să trimită date către Fisc în timp real.

Îndeplinirea acestei condiţii necesită investiţii în informatizarea HMRC, care nu a mai trecut printr-o reformă de amploare de acum 66 de ani. Trimiterea la zi a informaţiilor va fi o povară şi pentru angajatori. În prezent, ei reţin la sursă dările către stat, le trimit lunar la Fisc, dar toate informaţiile pe baza cărora au calculat impozitele le trimit o singură dată pe an. Însă HMRC crede că, dimpotrivă, angajatorii vor avea numai de profitat de pe urma propunerii, căci firmele din UK ar înregistra economii de 500 milioane lire sterline. Totuşi, implementarea sistemului informatic ar putea costa mai mult decât economia promisă.

Erorile Fiscului, de notorietate în UK

O dovadă împotriva eficienţei HMRC de a gestiona un astfel de sistem a survenit chiar la începutul lunii. Fiscul a recunoscut că, în ultimii 14 ani, contribuabilii au plătit în plus 7,2 miliarde lire, din cauza unor erori de calculare a taxelor. Cât despre capacitatea Statului de a controla o uriaşă baze de date electronice, ea a fost infirmată de renunţarea la planul de informatizare a tuturor dosarelor medicale ale asiguraţilor din sistemul de sănătate publică (NHS). sursa/http://www.gandul.info/international/fiscul-britanic-vrea-sa-plateasca-salariile-tuturor-contribuabililor-7360854

Written by un tânăr creştin ortodox

September 21, 2010 at 5:53 pm

Posted in BIG BROTHER

Leave a comment